SFANTUL SI MARELE SINOD: AUTONOMIA SI MODUL EI DE PROCLAMARE (DOCUMENT OFICIAL)
ΤΟ ΑΥΤΟΝΟΜΟΝ ΚΑΙ Ο ΤΡΟΠΟΣ ΑΝΑΚΗΡΥΞΕΩΣ ΑΥΤΟΥ
AUTONOMY AND THE MEANS BY WHICH IT IS PROCLAIMED
AUTONOMY AND THE MEANS BY WHICH IT IS PROCLAIMED
Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe a analizat subiectul „Autonomiei şi modul ei de proclamare”. Astfel, a fost discutat documentul corespunzător transmis de cea de-a V-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală (Chambésy, 10-17 octombrie 2015), pe care l-a aprobat cu unele mici amendamente, după cum urmează.
Aspectele examinate de către Sinod, privind acest document, se referă la:
a. noţiunea, conţinutul şi diferitele forme ale instituţiei Autonomiei;
b. condiţiile prealabile pe care trebuie să le îndeplinească o Biserică locală, pentru a solicita autonomia sa din partea Bisericii Autocefale, de care aparţine;
c. competenţa exclusivă a Bisericii Autocefale de a începe şi încheia procedura de acordare a autonomiei unei părţi din jurisdicția sa canonică; Bisericile Autonome nu se întemeiază în spaţiul geografic al diasporei ortodoxe;
d. consecinţele acestui act eclezial asupra relaţiilor Bisericii proclamate autonomă atât cu Biserica Autocefală, de care aparţine, cât şi cu alte Biserici Ortodoxe Autocefale;
1. Instituţia Autonomiei exprimă, din punct de vedere canonic, statutul de independenţă relativă sau parţială al unei părţi ecleziale specifice în raport cu jurisdicția canonică a Bisericii Autocefale de care aparţine canonic.
a) Pe parcursul aplicării acestei instituţii în practica eclezială s-au format diferite grade de dependenţă referitoare la relaţiile Bisericii Autonome cu Biserica Autocefală de care depinde.
b) Alegerea Întâistătătorului Bisericii Autonome este aprobată sau efectuată de către organismul eclesiastic competent al Bisericii Autocefale, al cărei Întâistătător este pomenit de către Întâistătătorul Bisericii Autonome şi de care acesta (din urmă n.tr.) depinde în mod canonic.
c) În funcţionarea instituţiei Autonomiei există diferite moduri de aplicare a ei în practica eclezială, care sunt determinate de gradul de dependenţă al Bisericii Autonome faţă de Biserica Autocefală.
d) În unele forme de autonomie, gradul de dependenţă al Bisericii Autonome se exprimă, de asemenea, prin participarea Întâistătătorului ei la Sinodul Bisericii Autocefale.
2. Competenţa canonică pentru iniţierea şi încheierea procedurii de acordare a autonomiei unei părţi din jurisdicția sa canonică aparţine Bisericii Autocefale de care depinde canonic Biserica proclamată autonomă. Astfel:
a) Biserica locală care solicită autonomia, dacă îndeplinește condiţiile bisericeşti, canonice şi pastorale necesare, depune cererea sa în acest sens la Biserica Autocefală de care depinde, explicând motivele importante care au impus înaintarea cererii sale;
b) La primirea cererii, Biserica Autocefală evaluează în sinod condiţiile prealabile şi motivele prezentării acelei cereri şi decide să acorde sau nu autonomia. În cazul unei decizii pozitive, ea eliberează Tomosul respectiv, care stabileşte limitele geografice şi relaţiile Bisericii Autonome cu Biserica Autocefală de care depinde, conform criteriilor stabilite de tradiţia bisericească.
c) Întâistătătorul Bisericii Autocefale comunică Patriarhiei Ecumenice şi celorlalte Biserici Ortodoxe Autocefale proclamarea Bisericii Autonome.
d) În relaţiile ei interortodoxe, intercreştine şi interreligioase, Biserica Autonomă se exprimă prin intermediul Bisericii Autocefale de la care a primit autonomia.
e) Fiecare Biserică Autocefală poate să acorde statutul de autonomie numai în limitele circumscripției sale teritoriale canonice. În spaţiul Diasporei Ortodoxe, nu se înfiinţează Biserici Autonome decât după un consens panortodox asigurat de către Patriarhia Ecumenică potrivit practicii panortodoxe în vigoare.
f) În cazul acordării statutului de autonomie în aceeaşi zonă geografică bisericească de către două Biserici Autocefale, ceea ce ar duce la contestarea autonomiei din partea fiecăreia, părţile implicate se adresează împreună sau separat Patriarhiei Ecumenice, astfel ca aceasta să identifice soluţia canonică în legătură cu acea chestiune, potrivit practicii panortodoxe în vigoare.
3. Consecinţele pentru Biserica Autonomă şi relaţia sa cu Biserica Autocefală, care rezultă din proclamarea autonomiei, sunt următoarele:
a) Întâistătătorul Bisericii Autonome pomeneşte doar numele Întâistătătorului Bisericii Autocefale.
b) Numele Întâistătătorului Bisericii Autonome nu este înscris în diptice.
c) Biserica Autonomă primeşte Sfântul Mir de la Biserica Autocefală.
d) Episcopii Bisericii autonome sunt aleşi, instalaţi şi judecaţi de organismul bisericesc competent propriu. În caz de incapacitate evidentă a Bisericii Autonome în acest sens, aceasta este asistată de către Biserica Autocefală de care depinde.