HOLY AND GREAT COUNCIL DOCUMENT

Draft Synodical Document

Πέμπτη 14 Ιουλίου 2016

COMUNICAT DE PRESA REFERITOR LA DOCUMENTUL SINODAL PRIVIND IMPORTANTA POSTULUI


Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, întrunit în perioada 16-26 iunie 2016 în insula Creta, a subliniat importanța practicii postului și a binefacerilor sale spirituale.

Biserica Ortodoxă a afirmat totdeauna valoarea postului pentru viaţa duhovnicească şi a arătat că acesta nu se reduce la o abţinere formală de la anumite mâncăruri, ci ajută mult la intensificarea vieţii în Hristos a credincioşilor, postul fiind susţinător al pocăinţei şi al rugăciunii.
Credincioșii Bisericii Ortodoxe sunt îndemnați să respecte, „fiecare după puterea și posibilitățile proprii”, perioadele de post.
Postul cuprinde atât înfrânarea temporară de la produse de origine animală, pentru a cultiva mai intens rugăciunea, cât şi abţinerea de la orice fel de lăcomie, de la gânduri, cuvinte şi fapte rele, contrare iubirii faţă de Dumnezeu şi de semeni. De aceea, postul trebuie unit cu rugăciunea şi cu milostenia.
Părinții sinodali au reafirmat „necesitatea respectării de către credincioși a tuturor posturilor stabilite în cursul anului Domnului, adică: Postul Paştilor, cel de miercurea și vinerea, atestate de către sfintele canoane, precum și posturile Crăciunului, al Sfinților Apostoli, al Adormirii Maicii Domnului, postul de o singură zi la sărbătorile Înălțării Sfintei Cruci şi Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în Ajunul Botezului Domnului, precum și toate posturile rânduite din grijă pastorală sau ținute în mod liber de către credincioși.”
În același timp, fără a diminua valoarea postului, s-a afirmat că Biserica arată înțelegere față de situațiile excepţionale în care postul nu poate fi împlint: vârsta copilăriei, diverse boli care presupun regim alimentar specific, serviciul militar, condiții grele de muncă, condiții climatice speciale, dificultatea în a procura alimente de post etc.
În afara zilelor comune de post credincioșii pot să postească din inițiativă proprie și cu binecuvântarea părintelui duhovnic, pentru sporirea evlaviei, mai ales înainte de primirea Sfintei Euharistii, „în semn de pocăință, ca împlinire a unei făgăduințe duhovnicești, pentru atingerea unui scop sfânt, în vremuri de ispită, pentru a însoți cererile către Dumnezeu, înainte de botez (pentru adulți), înainte de hirotonie, în cazuri de penitență, în timpul pelerinajelor și în alte împrejurări asemănătoare.
În concluzie, Sinodul din Creta a exprimat atât fidelitate faţă de Tradiţia Sfântă a Bisericii Ortodoxe, cât şi iconomie pastorală (pogorământ, dezlegare) pentru situaţii speciale.
Biroul de presă al Patriarhiei Române