.png "English"){kind=small}
English- Romanian
Please find below the full text of the pastoral letter of His Beatitude Patriarch Daniel of Romania on the feast of the Nativity of our Lord Jesus Christ 2020:
† DANIEL
By God’s Grace,
Archbishop of Bucharest,
Metropolitan of Muntenia and Dobrudja,
Locum tenens of the throne of Caesarea of Cappadocia
and
Patriarch of the Romanian Orthodox Church
To the most venerable monastic order, The most reverend clergy
And the Orthodox Christians in the Archdiocese of Bucharest
Grace, peace and joy from our Lord Jesus Christ,
And paternal blessings on our behalf
“For God so loved the world that he gave his one and only Son,
that whoever believes in him shall not perish
but have eternal life.”
(John 3:16)
Very Reverend Fathers,
Beloved faithful,
The feast of the Nativity of our Lord Jesus Christ is, first of all, a celebration of God’s humble and generous love for the world. It is the celebration of the merciful love of God’s eternal Son, who humbled Himself by becoming a mortal man to raise humans from sin and death, giving them life and eternal glory.
Therefore, the mystery of Christmas is the mystery of God’s humble and merciful love so that we may become like Him through merciful love (Luke 6:36). The more the Son of God came down to us, the more He opened the way for us to ascend to Him.
The mystery of the humble love of the Son of God, who became a Man out of endless love for humankind, is the foundation and the core of Christian faith. This holy and great mystery of God’s assumption of the human nature or Christ’s incarnation was the purpose for which God made the world. This mystery was foretold by God’s prophets inspired by the Holy Spirit, then experienced and confessed by the Apostles of Christ (Romans 1:2), defended and dogmatized in the face of heresies by the Church Fathers, conceived in theology and chanted in the liturgical life by all Orthodox or right-believing Christians who love God.
Thus, eight hundred years before Christ, the prophet Isaiah foretold His birth from a Virgin when he spoke of the wonderful sign that God would give to the house of David: “The virgin will conceive and give birth to a son, and will call him Immanuel.” (Isaiah 7:14); “For to us a child is born, to us, a son is given, and the government will be on his shoulders. And he will be called Wonderful Counselor, Mighty God, Everlasting Father, Prince of Peace.” (Isaiah 9:6).
And the prophet Micah (8th century BC) foretold the birth of Christ the Messiah in Bethlehem of Judea, showing at the same time that His origin is eternal: “But you, Bethlehem Ephrathah, though you are small among the clans of Judah, out of you will come for me one who will be ruler over Israel, whose origins are from of old, ancient times.” (Micah 5: 2).
St. John the Evangelist, nicknamed the “Theologian” or “Apostle of Love,” overwhelmed by the greatness of the mystery of Christ’s merciful love, says that “God so loved the world that he gave his one and only Son, that whoever believes in him shall not perish but have eternal life” (John 3:16).
Also, St. Paul the “Apostle of the Gentiles,” penetrated by the holy thrill of perplexity at the love of God for the world shown in Jesus Christ, exclaims: “Beyond all question, the mystery from which true godliness springs is great: He appeared in the flesh, was vindicated by the Spirit, was seen by angels, was preached among the nations, was believed on in the world, was taken up in glory.” (1 Timothy 3:16).
Following the faith of the Holy Apostles, the Holy Fathers of the Church, the great teachers of the world and hierarchs, pious and confessors, hymnographers and melodists, did not cease to glorify the mystery of God’s humble and endless love for the world – love revealed to us through Jesus Christ.
For example, St. Maximus the Confessor († 662) says that “Out of His infinite longing for human beings, He has become truly and according to nature the very thing for which He longed” (Ambigua, 5), that is, man, and elsewhere the same Holy Father teaches that “The mystery of the Incarnation of the Word contains in itself the meaning of all the symbols and all the enigmas of Scripture, as well as the hidden meaning of all sensible and intelligible creation. But he, who knows the mystery of the Cross and the Tomb, also knows the essential principle of all things. Finally, he who penetrates yet further and finds himself initiated into the mystery of the Resurrection, apprehends the end for which God created all things from the beginning.” (Two hundred chapters on theology, I, 66)
Emphasizing the overwhelming value of Christ’s Incarnation and Birth as Man, to understand the first and last purpose of the universe and humanity, Saint Maximus the Confessor states: “This is the great and hidden mystery, at once the blessed end for which all things are ordained. (…) With a clear view to this end, God created the essences of created beings (…) Because of Christ—or rather, the whole mystery of Christ—all the ages of time and the beings within those ages have received their beginning and end in Christ. For the union between a limit of the ages and limitlessness, between measure and immeasurability, between finitude and infinity, between Creator and creation, between rest and motion, was conceived before the ages. This union has been manifested in Christ at the end of time, and in itself brings God’s foreknowledge to fulfilment.” (Ad Thalassios 60).
According to the Holy Scriptures and the teaching of the Holy Fathers of the Church, to save man means to heal him or deliver him from sin and death, to make him a partaker of eternal life in the Kingdom of God.
In this sense, St. Irenaeus of Lyon († 202) shows the purpose of the Incarnation of Christ: “For it was for this end that the Word of God was made man, and He who was the Son of God became the Son of man, that man, having been taken into the Word, and receiving the adoption, might become the son of God. For by no other means could we have attained to incorruptibility and immortality, unless we had been united to incorruptibility and immortality. But how could we be joined to incorruptibility and immortality, unless, first, incorruptibility and immortality had become that which we also are, so that the corruptible might be swallowed up by incorruptibility, and the mortal by immortality, that we might receive the adoption of sons?” (Against Heresies III, 19, 1).
Beloved spiritual sons and daughters,
The eternal Son of God, Jesus Christ, became a bearer of an earthly body to make us humans bearers of the heavenly Holy Spirit. He became a Man to divinize us, humans, by grace. The glorified Son of God was made the humble Son of Man to raise humans to the dignity and glory of spiritual sons of God, as the Holy Apostle and Evangelist John says, ‘But as many as received Him, to them He gave the right to become children of God, to those who believe in His name: who were born, not of blood, nor of the will of the flesh, nor of the will of man, but of God.’ (John 1:12-13)
Therefore, the eternal Son of God descended from heaven, was conceived by the work of the Holy Spirit in the womb of a humble Virgin of Nazareth, and was born in a poor cave in Bethlehem, in the interior of the earth, for us earthlings, to exalt us by grace to the Kingdom of Heaven, in the intimacy of the love and glory of the Most Holy Trinity.
Since Jesus Christ as a man humbled Himself and became obedient to God to the point of death on the cross, God raised Him from the dead and exalted Him to glory. (Philippians 2:8-9).
Thus, the humility of Christ who was obedient to the sacrificial death on the wood of the cross heals Adam’s disobedience in the Garden of Eden and gives people, through the resurrection, humble love, holy peace and joy, as a provision for eternal life in the Kingdom of God.
Thus, the humble love of the crucified and risen Christ changes the humility of man’s transient earthly life to the glory of imperishable heavenly life (Philippians 3:21). Through His Incarnation as a Man, Jesus Christ assumes human life mixed with death, to make mortal humans partakers of His eternal life.
Therefore, only the humble and sacrificial love of the crucified and risen Christ can give people eternal life (1 Corinthians 15: 3-4, 12). And after the universal resurrection of all humans, those who have shown humble and merciful love to those in need during their earthly life will receive from Christ the Righteous Judge the joy and glory of eternal life in the Kingdom of God (Matthew 25: 31-46).
The Holy Scripture of the New Testament also teaches us that the Mystery of Christ’s Incarnation points to the direct link between the Son of God and creation because the Incarnation of the Son of God was from the beginning the purpose of the creation of the world itself (Ephesians 1:4; 2 Timothy 1:9).
“All things were created through Him and for Him” (Colossians 1:16). “All things were made through Him, and without Him nothing was made that was made. In Him was life, and the life was the light of men” (John 1: 3-4).
Therefore, Jesus Christ comes into the world to share with the world His humble and merciful love, which gives peace and joy, as a provision for eternal life in the Kingdom of God (Romans 14: 17).
Therefore, the Orthodox liturgical hymns regarding the Feast of the Nativity urge us as follows: “Come, ye believers, let us ascend in a divine manner and behold a divine condescension, revealed to us from on high, openly in Bethlehem. And having purified our minds by good conduct, let us offer virtues instead of frankincense. Let us go before and prepare with faith entrances for the Nativity among the spiritual treasures, crying, Glory in the highest to God, the One in Trinity, through Whom good-will appeared among men to deliver Adam from the ancient curse; for He is the Lover of humankind.” (Idiomela for the Sixth Royal Hour of the Nativity of the Lord).
Right-believing faithful,
In the Romanian Patriarchate the year 2020 was a “Solemn Year of the Pastoral Care of Parents and Children” and a “Commemorative Year of Romanian Orthodox Philanthropists”, aiming to cultivate Christian life in the family and promote Christian education in contemporary society, as well as promoting Christian philanthropy today, as an essential work in the activity of the Church.
The family, blessed by God to cultivate mutual love and give birth to children, is a source of holy life for every people and for all humankind.
Knowing the current challenges to the Christian family, it is necessary to strongly affirm the sanctity of marriage, solidarity in the family and between families, the dignity of motherhood, fatherhood, sonship and brotherhood, as gifts of God’s love, which must be cultivated in a communion of love and co-responsibility.
In the context of today’s pandemic, humanity facing the new coronavirus is going through a difficult period as regards human life and health. Romanian people are also bereaved and saddened because many Romanians have died and others have suffered until they have been cured of this disease.
Therefore, there is a great need for much prayer, solidarity and brotherly help. In this regard, we appeal to all parents, to come to the aid of those in need and insufficiency, of poor families, supporting families with many children, the elderly and the lonely, discouraged, grieving and sorrowful, giving them a sign of Christ’s merciful love to them – a good word and a good deed.
The Feast of the Nativity of our Lord is an occasion to strengthen communion, mutual help, and acts of almsgiving, which are the fruits of true faith, concrete testimonies of our humble love for God and for our fellow people.
The light of the Baby Jesus born in Bethlehem calls us to always show around us, in word and deed, signs of hope, peace and joy.
As in previous years, at the turn of the year, that is, on the night of December 31, 2020, to January 1, 2021, and on New Year’s Day, let us offer prayers of thanksgiving to God for the blessings received from Him in the year 2020 that has passed and to ask for His help in all the good and useful work of the New Year 2021 that we are entering. Let us also remember in our prayers all the Romanians who are among foreigners, around the borders of Romania or in the Romanian diaspora, to preserve, with much fraternal love, the unity of faith and nation.
On the occasion of the Holy Feast of the Nativity of the Lord, the New Year 2021 and the Epiphany of the Lord, we convey to you all paternal blessings, wishes for good health and salvation, peace and joy, happiness and much help from God in all good deeds, along with the traditional greeting: Happy New Year!
“The grace of the Lord Jesus Christ, and the love of God, and the communion of the Holy Spirit be with you all.” (2 Corinthians 13:13)
Your intercessor to Christ the Lord,
†Daniel
Patriarch of the Romanian Orthodox Church
Mesajul pastoral transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu prilejul Nașterii Domnului 2020 (textul integral):
† DANIEL
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER
ŞI DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR
HAR, PACE ŞI BUCURIE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI
„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,
încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L‑a dat,
ca oricine crede în El să nu piară,
ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16)
Preacuvioși şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este mai întâi de toate sărbătoarea iubirii smerite şi darnice a lui Dumnezeu pentru lume. Este sărbătoarea iubirii milostive a Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a smerit pe Sine făcându-Se om muritor, pentru a-l ridica pe om din păcat şi din moarte, dăruindu-i viaţă şi slavă veşnică.Taina Crăciunului este, aşadar, taina iubirii smerite şi milostive a lui Dumnezeu, pentru ca noi să devenim asemenea Lui prin iubire milostivă (cf. Luca 6, 36). Pe cât a coborât Fiul lui Dumnezeu la noi, pe atât ne‑a deschis nouă drum ca să ne înălţăm noi spre El.
Taina iubirii smerite a Fiului lui Dumnezeu, Care S‑a făcut om din iubire nesfârșită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare taină a înomenirii lui Dumnezeu sau a întrupării lui Hristos a fost scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea. Această taină a fost prezisă de profeții lui Dumnezeu inspirați de Duhul Sfânt, apoi a fost trăită şi mărturisită de Apostolii lui Hristos (cf. Romani 1, 2), apărată şi dogmatizată în faţa ereziilor de către Părinţii Bisericii, gândită în teologie şi cântată în viaţa liturgică de toţi creștinii dreptcredincioşi sau dreptslăvitori şi iubitori de Dumnezeu.
Astfel, cu opt sute de ani înainte de Hristos, prorocul Isaia a prezis naşterea Sa din fecioară, când vorbeşte despre semnul minunat pe care Dumnezeu îl va da casei lui David: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naște fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14); „Prunc S‑a născut nouă, un Fiu S‑a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui, şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5). Iar prorocul Miheia (sec. VIII î.d.Hr.) a prezis naşterea lui Hristos-Mesia în Betleemul Iudeii, arătând totodată că obârșia Lui este veşnică: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5, 1).
Sfântul Evanghelist Ioan, supranumit „Teologul” sau „Apostolul iubirii”, copleșit de măreția tainei iubirii milostive a lui Hristos, spune că „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L‑a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). De asemenea, Sfântul Pavel, „Apostolul neamurilor”, pătruns şi el de fiorul sfânt al uimirii în faţa iubirii lui Dumnezeu pentru lume arătată în Iisus Hristos, exclamă: „Cu adevărat mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S‑a arătat în trup, S‑a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S‑a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S‑a înălțat întru slavă” (1 Timotei 3, 16).
Urmând credinţei Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mari dascăli ai lumii şi ierarhi, cuvioși şi mărturisitori, imnografi şi melozi n‑au încetat să preamărească taina iubirii smerite şi nesfârşite a lui Dumnezeu pentru lume, iubire descoperită nouă prin Iisus Hristos. Aşa de pildă, Sfântul Maxim Mărturisitorul († 662) spune că „prin iubirea Sa mai presus de minte şi nesfârşită pentru om, Dumnezeu a devenit cu adevărat şi prin natură tocmai ceea ce iubea”[1], adică om, iar în altă parte, acelaşi Sfânt Părinte învaţă că „taina întrupării Cuvântului (lui Dumnezeu) cuprinde în sine tot înțelesul enigmelor şi simbolurilor din Scriptură, toată semnificația făpturilor văzute şi nevăzute. Cine cunoaşte taina Crucii şi mormântului lui Hristos cunoaşte înţelesul făpturilor. Cel care a învăţat înţelesul ascuns al învierii cunoaşte rostul pentru care Dumnezeu de la început a făcut tot ceea ce există”[2].
Subliniind valoarea covârșitoare a Întrupării şi Naşterii lui Hristos ca om, pentru a înţelege scopul prim şi ultim al universului şi al umanităţii, Sfântul Maxim Mărturisitorul precizează: „Hristos este marea taină ascunsă, ținta fericită, scopul pentru care toate au fost făcute […]. Privind la El, Dumnezeu a chemat toate la fiinţă. Căci pentru Hristos, pentru taina Sa, există toate veacurile şi tot ce cuprind ele. În Hristos îşi au ele începutul şi sfârşitul. Această unire a fost hotărâtă de la începutul lumii: unire a ceea ce este mărginit cu ceea ce este nemărginit, a ceea ce este măsurat cu ceea ce este nemăsurat, a ceea ce are hotar cu ceea ce nu are hotar, unire a Făcătorului cu făptura, a odihnei cu mișcarea. Când a venit plinirea vremii, această unire s-a făcut văzută în Hristos, aducând cu sine împlinirea planurilor lui Dumnezeu”[3].
Potrivit Sfintei Scripturi şi învățăturii Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, a salva sau a mântui pe om înseamnă a-l vindeca sau a-l elibera de păcat şi de moarte, pentru a-l face părtaș la viaţa veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Irineu de Lyon († 202) arată care este scopul Întrupării lui Hristos: „Aceasta este pricina pentru care Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut trup şi Fiul lui Dumnezeu Fiu al Omului: pentru ca omul să intre în comuniune cu Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu şi, primind înfierea, să fie fiu al lui Dumnezeu. Nu putem, într-adevăr, să participăm la nemurire fără o legătură strânsă cu Cel Nemuritor. Cum am fi putut să ne unim cu nemurirea dacă ea nu s-ar fi făcut ceea ce noi suntem, pentru ca ființa cea muritoare să fie primită în ea şi așa noi să fim înfiați şi să fim fii ai lui Dumnezeu”[4].
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, S-a făcut purtător de trup pământesc, pentru ca pe noi, oamenii, să ne facă purtători de Duh Sfânt ceresc. El S-a făcut Om pentru ca pe noi, oamenii, să ne îndumnezeiască prin har. Fiul preaslăvit al lui Dumnezeu S-a făcut Fiul smerit al Omului, ca pe oameni să-i înalţe la demnitatea şi slava de fii duhovniceşti ai lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, prin cuvintele: „Şi celor câți L-au primit, care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13).
Aşadar, Fiul veşnic al lui Dumnezeu a coborât din ceruri, S-a zămislit, prin lucrarea Sfântului Duh, din pântecele unei fecioare smerite din Nazaret şi S-a născut într-o peşteră săracă din Betleem, în interiorul pământului, pentru ca pe noi, oamenii pământeni, să ne înalţe prin har în interiorul Împărăţiei cerurilor, în intimitatea iubirii şi slavei Preasfintei Treimi.
Întrucât Iisus Hristos ca om S-a smerit pe Sine şi S-a făcut ascultător de Dumnezeu până la moarte pe cruce, Dumnezeu L-a înviat din morţi şi L-a înălțat întru slavă (cf. Filipeni 2, 8-9). Astfel, smerenia lui Hristos Cel ascultător până la moarte jertfelnică pe lemnul crucii vindecă neascultarea lui Adam din grădina Raiului şi dăruieşte oamenilor, prin înviere, iubire smerită, pace şi bucurie sfântă, ca arvună a vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu. Deci, iubirea smerită a lui Hristos Cel răstignit și înviat schimbă smerenia vieţii pământeşti trecătoare a omului întru slava vieţii cereşti netrecătoare (cf. Filipeni 3, 21). Prin Întruparea Sa ca om, Iisus Hristos asumă viaţa omenească amestecată cu moartea, pentru a-i face pe oamenii muritori părtaşi ai vieţii Sale veșnice.
Prin urmare, numai iubirea smerită şi jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat poate dărui oamenilor viaţa veşnică (1 Corinteni 15, 3 – 4, 12). Iar după învierea de obşte a tuturor oamenilor, cei ce au arătat în timpul vieţii lor pământești iubire smerită şi milostivă faţă de semenii aflaţi în nevoi vor primi de la Hristos – Dreptul Judecător bucuria şi slava vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Matei 25, 31-46).
Sfânta Scriptură a Noului Testament ne mai învaţă că Taina Întrupării lui Hristos arată legătura directă între Fiul lui Dumnezeu şi creație, deoarece Întruparea Fiului lui Dumnezeu era de la început însuși scopul creării lumii (cf. Efeseni 1, 4; 2 Timotei 1, 9). „Toate s-au făcut întru El, prin El şi pentru El (cf. Coloseni 1, 16). „Toate prin El s-au făcut; şi fără de El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut. Întru El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1, 1-5). Aşadar, Iisus Hristos vine în lume pentru a împărtăşi lumii iubirea Lui smerită şi milostivă, dătătoare de pace şi bucurie, ca arvună a vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Romani 14, 17).
De aceea, cântările liturgice ortodoxe referitoare la Sărbătoarea Naşterii Domnului ne îndeamnă astfel: „Veniți, credincioşilor, să ne înălţăm dumnezeiește şi să vedem cu adevărat dumnezeiasca pogorâre de sus în Betleem şi curăţindu-ne mintea prin viaţă curată să aducem în loc de mir fapte bune; să pregătim prin credinţă intrarea sărbătorii Naşterii şi cu cei de sus să strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, Celui în Treime, prin Care S-a arătat între oameni bunăvoirea mântuind pe Adam din blestemul cel dintâi, ca un iubitor de oameni!”[5].
Dreptmăritori creştini,
Anul 2020 a fost în Patriarhia Română ,,Anul omagial al pastorației părinţilor şi copiilor” şi ,,Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români”, având ca scop cultivarea vieții creștine în familie și promovarea educației creștine în societatea contemporană, precum şi promovarea filantropiei creștine astăzi, ca lucrare esențială în activitatea Bisericii. Familia, binecuvântată de Dumnezeu spre a cultiva iubirea reciprocă şi a da naștere copiilor, este izvor de viață sfântă pentru fiecare popor şi pentru întreaga umanitate.
Cunoscând provocările actuale la adresa familiei creştine este necesar să afirmăm cu tărie sfințenia căsătoriei, solidaritatea în familie şi între familii, demnitatea maternității, a paternității, a filiației şi a fraternității, ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu, ce trebuie cultivate în comuniune de iubire şi coresponsabilitate.
În contextul pandemiei de astăzi, omenirea confruntată cu noul coronavirus traversează o perioadă grea privind viaţa şi sănătatea oamenilor. Şi poporul român este îndoliat şi întristat, deoarece mulţi români au decedat, iar alţii au suferit până când s-au vindecat de această boală. Prin urmare, este mare nevoie de multă rugăciune, de solidaritate și ajutorare frățească. În acest sens, adresăm îndemn părintesc tuturor, de a veni în ajutorul celor aflaţi în suferinţă şi în lipsuri, a familiilor sărace, sprijinind familiile cu mulţi copii, bătrânii și persoanele singure, descurajate, îndoliate şi îndurerate, oferindu-le un semn al iubirii milostive a lui Hristos faţă de ei, un cuvânt bun şi o faptă bună.
Sărbătoarea Naşterii Domnului este un prilej de întărire a comuniunii, de întrajutorare și de fapte de milostenie, care sunt roade ale dreptei credințe, mărturii concrete ale iubirii noastre smerite față de Dumnezeu și faţă de oameni.
Lumina Pruncului Iisus născut în Betleem ne cheamă să arătăm mereu în jurul nostru, prin cuvânt şi faptă, semne de speranţă, de pace şi bucurie.
Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2020 spre 1 ianuarie 2021, şi în ziua de Anul Nou, să înălțăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2020 care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare din Anul Nou 2021 în care intrăm. Să pomenim în rugăciunile noastre şi pe toţi românii care se află printre străini, în jurul graniţelor României sau în diaspora română, ca să păstrăm, cu multă iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam.
Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2021 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor părinteşti binecuvântări, doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradițională: „La mulți ani!”.
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
[1] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, p. 78.
[2] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, P.G. 91, pp. 1285-1288, apud Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Comori ale Ortodoxiei, Editura TRINITAS, Iaşi, 2007, pp. 278-279.
[3] SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Răspunsuri către Talasie, în Filocalia, vol. 3, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2013, p. 373.
[4] SAINT IRÉNÉE DE LYON, Contre les hérésies, trad. franceză de Adelin Rousseau, Les Éditions du Cerf, Paris, 1984, p. 47.
[5]Mineiul pe Decembrie, rânduiala Ceasurilor împărăteşti, Ceasul al VI-lea, stihiră glasul 1, EIMBO, Bucureşti, 2012, p. 415.
Foto: arhiva Basilica.ro
Δεν υπάρχουν σχόλια:
Δημοσίευση σχολίου
Σημείωση: Μόνο ένα μέλος αυτού του ιστολογίου μπορεί να αναρτήσει σχόλιο.