.png "English"){kind=small}
La sosirea Sanctității Sale în București pentru a zecea oară, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu s-a arătat emoționat de momentul istoric la care urmează să participe.
„Ne stăpânește și pe noi o emoție nicidecum mai mică decât emoția, bucuria și veselia duhovnicească a Preafericirii Voastre, deoarece legăturile duhovnicești, sfinte și străvechi, unesc Biserica Preafericirii Voastre și pe întreg poporul român cu Marea Biserică Mamă Constantinopolitană a lui Hristos și a binecredinciosului nostru Neam”.
În cuvântul adresat la primirea în Catedrala Patriarhală, Sanctitatea Sa a subliniat bunele relații cu Biserica Ortodoxă Română și contribuția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Sfântul și Marele Sinod din 2016.
Mesajul integral:
Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Daniel, Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, Locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, iubit frate în Domnul și împreună slujitor,
Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre,
Preacucernici părinți și diaconi,
Binecuvântați fii ai Bisericii!
Din toată inima şi din tot sufletul, înălțăm rugăciuni de laudă şi de preaslăvire către Preasfântul Dumnezeu Cel în Preasfânta Treime lăudat, care ne-a învrednicit încă o dată să venim în această țară binecuvântată a României, la invitația Preafericirii Voastre, pentru a participa la această mare bucurie a sfințirii Catedralei Naționale din București.
Mulțumim anticipat, Preafericite Părinte Daniel, întrucât, încă din zilele când am prezidat împreună Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, în luna iunie, a anului 2016, în Creta, ați invitat pe Smerenia Noastră, la acest moment mare și istoric al Bisericii Ortodoxe Române și al întregului popor român.
De menționat, iubiți frați, faptul că această contribuție a Preafericirii Sale la succesul Sinodului nostru a fost cu adevărat importantă, nu doar datorită pregătirii bogate dogmatice și teologice, mulțumită căreia a putut să aducă o contribuţie substanțială privind anumite subiecte importante și delicate, ci şi datorită orizontului larg pe care îl are și caracterului său conciliant și irenic. Acestea au fost apreciate foarte mult de către toți frații noștri arhierei sinodali, de către Întâistătători și de către ceilalți.
Ne folosim de acest prilej ca să-l felicităm călduros și să-i mulțumim în mod public încă o dată.
Invocăm de sus rugăciunile Sfântului Împărat și Întocmai cu Apostolii Constantin, părintele romanității și întemeietorul Noii Rome, și a Maicii sale Elena, sub al căror Sfânt Acoperământ ne aflăm, dar și al Sfântului Dimitrie cel Nou, făcătorul de minuni, ocrotitorul Bucureștilor, ale căror sfinte moaște le avem în mijlocul nostru şi spunem din inimă după cum ne învață psalmistul Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui frații împreună! (Psalmul 133, 1).
Ne bucurăm în mod negrăit să vedem chipurile minunate ale celor prezenți, atât clerici cât și mireni. Întâlnirea noastră este rod al bucuriei comune și al recunoștinței faţă de Domnul Iisus Hristos, Cel Care, Cel dintâi și până la sfârșit, ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi, deoarece dorește ca toți să fie una (Ioan 17, 11). Lui I se cuvine slava si cinstea pentru această sfântă întâlnire a noastră, precum și pentru binefacerile și darurile Sale revărsate asupra noastră.
Construirea noii Catedrale Patriarhale, iubiți frați, ştim că reprezintă sfânta făgăduință a poporului român pentru libertatea națională pe care i-a dăruit-o Dumnezeu și care datează încă din anul 1878, mai ales pentru formarea Statului Român în forma completă de astăzi, din anul 1918. Și iată, după 100 de ani sau, dacă preferați, după 140 de ani, acea sfântă făgăduință și vis al evlavioșilor părinți, fiii vrednici ai lor au transformat în fapt și au împlinit-o cu strălucire, cu vrerea și ajutorul dumnezeiesc.
Suntem chemați să o sfințim poimâine și să o dăruim celui care ne-a dat libertate sufletească și trupească, la 11 ani după ce s-a pus piatra de temelie. Ne stăpânește și pe noi o emoție nicidecum mai mică decât emoția, bucuria și veselia duhovnicească a Preafericirii Voastre, deoarece legăturile duhovnicești, sfinte și străvechi, unesc Biserica Preafericirii Voastre și pe întreg poporul român cu Marea Biserică Mamă Constantinopolitană a lui Hristos și a binecredinciosului nostru Neam.
Sunteți literalmente os din oasele noastre și trup din trup (Facerea, 1, 10). De secole întregi, suntem o turmă a lui Hristos, în brațele iubitoare ale Bisericii noastre comune, Patriarhia Ecumenică, împreună suferind cele rele, împreună trecând prin primejdii, ducând împreună lupta cea bună a bunei credințe și împreună mărturisind adevărul Evangheliei.
Fiecare bucurie, fiecare reușită și progres al Preafericirii Voastre este și al nostru, precum și invers, fiecare supărare, problemă și dificultate întâmpinată le considerăm și le simțim ca fiind ale noastre. Cunoaștem că există un sentiment de reciprocitate din partea Preafericirii Voastre și astfel se adeverește originalitatea frățietății întrucât noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora (Romani 12, 5).
Rangul de Biserică Autocefală a fost acordat Bisericii României prin hotărârea noastră patriarhală și sinodală prin Tomosul Patriarhal emis de către vrednicul de pomenire înaintașul nostru Patriarhul Ecumenic Ioachim al IV-lea, în anul 1885.
Nici Biserica noastră şi nici Biserica Preafericirii Voastre nu au perceput această autocefalie ca pe o înstrăinare una față de alta. Doamne, ferește! Așa ceva ar fi o anulare a principiilor fundamentale ale eclesiologiei ortodoxe și chiar cădere de la credință, urmând întotdeauna cuvintele să aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând… și, in smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși (Filipeni 2,2).
Un exemplu foarte relevant pentru ceilalți este dragostea Bisericii Mamă de a oferi Patriarhiei Române, conform structurii de organizare a Patriarhiei Ecumenice, Tronul Mitropolitan al Cezareei Capadociei, care deține un loc de frunte.
Dar, Preafericirea Voastră și iubiți părinți, frați și fii binecuvântați ai Bisericii, nu dorim să vă îngreunăm mai mult. O să avem destule momente în această perioadă de ședere de trei zile să dezvoltăm bunele sentimente care umplu inima noastră și a iubiților noștri membri ai cinstitei noastre delegații Patriarhale.
Acum vom încheia mulțumind din adâncul sufletului pentru minunata primire, precum și pentru cuvintele calde și politicoase pe care Preaiubita Voastră Preafericire, cu fierbinte dragoste frățească, ni le-aţi adresat Nouă.
Totodată, adresăm călduroase binecuvântări și cordiale urări din partea Bisericii Mamă tuturor binecredincioșilor Bisericii din România și întregului popor român, dimpreună cu autorități politice și de stat.
