.png "English"){kind=small}
Young people are a blessing and joy to the society
With great spiritual joy, we address a word of blessing to you, young participants in Craiova, at the International Meeting of Young Orthodox (ITO), organised this year by the Archdiocese of Craiova.
Because youth is, in this transient world, a symbol of the beauty of eternal non-transient life,
God has implanted in human beings, from this early age, the longing for
the ideal, for holy love and eternal life, as we see in the life of the rich young man in the Gospel, who understood that complete happiness is not given by transient material goods, but by God’s eternal love (cf. Mark 10:17-21; Luke 18:18).
- Jesus Christ loves the children and young people.
The Holy Gospel shows us that our Lord Jesus Christ paid special
attention and appreciation to children and young people. He said: “Let the little children come to me and do not try to stop them, for the kingdom of God belongs to such as these” (Mark
10:14), thus underlining the value of the innocence and purity of the
children. On the other hand, the three resurrections from the dead,
which Christ performed during His life on earth, were resurrections of young people, namely the son of the widow of Nain (cf. Luke 7:11-16), Jairus’ daughter (cf. Matthew 9:18-25; Mark 5:22-42; Luke 8:41-56) and His friend Lazarus, from Bethany (cf. John 11:1-46). Lord Jesus Christ resurrected these young people also to show that youth is a symbol of the beauty of eternal life in the Kingdom of heaven (cf. Matthew 22:30).
In a secularised and ever-changing world, young people need to feel the generous love of God and of the Church for them.
Thus, the Church is permanently called to renewal also through the
new generations of young people, because Jesus Christ, the One Who “yesterday and today and forever, is the same” (Hebrews 13:8) wants it to testify about Him at all times.
And the renewal of the spiritual life of the Church is also achieved
through the young people who always cultivate the three great Christian
virtues: faith, hope and love.
- Faith in God, hope and love are the fundamental features of Christian life.
In his Epistle to the Hebrews, Holy Apostle Paul defines faith as follows: “confidence in what we hope for and assurance about what we do not see” (Hebrews 11:1). In other words, faith is the pledge of hoped realities and the confirmation of unseen realities. The same Apostle teaches us that “all that are seen are transient, and those which are not seen are eternal” (2 Corinthians 4:18). In this perspective, faith is a spiritual knowledge, beyond knowledge through senses.
Faith is the spiritual capacity of human beings to see with the eyes of the soul and to feel with the heart the presence of God in creation and His work in the lives of the people. Therefore, faith is not only an intellectual conviction that God exists somewhere in heaven, but faith is the beginning of a new relation or relationship of the faithful human being with God the Creator and Saviour of the world. Holy Apostle Paul tells us that by faith we understand that God made heaven and earth (cf. Hebrews 11:3); by faith Abraham departed from his native country to an unknown land, promised to him by God (cf. Hebrews 11:8); by faith Moses was not afraid of Pharaoh’s wrath, but stood steadfastly as one who “sees the unseen One” (Hebrews 11:27). And Holy Apostle Peter says to the Christians “Though you have not seen Him (Christ), you love Him; and even though you do not see Him now, you believe in Him and are filled with an inexpressible and glorious joy” (1 Peter 1:8). Therefore, we can say that Christian՚s life is illuminated by “faith expressing itself through love” (Galatians 5:6).
A young theologian, who also studied physics, philosophy and medicine, says in a recent book: “By faith we see the cosmos and the world in which we live as a Church, by faith we feel our fellow human beings as brothers in the Lord, and through it we also receive the gifts and riches of the world as goods intended for offering. In the light of faith, the powerlessness is healed, in the shadow of the cross of Christ the hardships, sufferings and shortcomings are filled with light. Through the grace shared by the Sacraments of the Church, faith in Christ, His life and of the saints renew the understanding powers of the minds of each of us, giving us the strength to free ourselves from the narrow habits of the fallen nature, and to see everywhere in the setting of our life, and in past, present and future experiences, God’s providence”[1].
- Christian hope grows and bears fruit through man’s co-operation with God.
The Church calls on young people to pay special attention to the renewal of spiritual life, to defend innocence, to cultivate sincerity, courage, creativity, love, truth and all the values of this age blessed by God for the good of society.
The first step in cultivating spiritual life is the participation of young people in the life and mission of parishes and other ecclesiastical units. Therefore, it is important for young people to belong to a community: it is not enough to pray at home alone, even if this prayer is necessary. That is why Christian writer Tertullian wrote in the 3rd century: “A Christian alone is not a Christian” that is, he is a Christian when he is in communion with other Christians in the Church.
The second step in cultivating spiritual life is family prayer. Even if we do not have an intense spiritual life, we can often be inspired by other members of our family or by other practicing families who live their faith profoundly. We can ask them to pray for us. Saint John of Damascus said that a coal ignites when it touches another that burns. In other words, living faith is communicated more quickly to others during the prayer.
The third step in cultivating spiritual life is living the faith every day, not just on Sunday. We live in a civilisation of technology and electronics, of excessive information, which often stresses humans so much that they are too scattered and spiritually fragmented. For this reason, prayer as an expression of living faith is a beneficial practice in the struggle against stress, and especially the prayer of mind and heart, that is, invoking the name of Jesus: “Lord Jesus Christ, Son of God, have mercy on me, a sinner!”. Specific to monastics, this prayer has proved to be of great benefit, even for the lay believers who want to meditate and acquire the inner peace of the soul. This prayer is simple and short, but adapted to the hectic and fragmented life of humans today. It can restore the spirit to the state of vigil and love for God and others. In this regard, Saint Isaac the Syrian says that pure love is born out of prayer.
The religious services in which young people participate also bring much inner peace and much joy. The faces of people who participate intensively in the Church’s services are no longer strained, sadness and stress leaving room for light and joy. This is the peace of Christ that shines from the souls of those who pray profoundly. Prayer is a gift we receive from God, but we must cultivate it, especially as preparation for confession and the Eucharistic sharing.
And the Eucharist is not only forgiveness of sins, but it is also a source of spiritual strength, which inspires us, gives us courage and does not leave us in despair. Loneliness, the difficulties of life induce, in contemporary times, a sense of meaninglessness, absurdity, despair that often causes depression. However, prayer and especially the Holy Eucharist give us the power to feel, through faith and hope, the foretaste of the Resurrection, that is, the victory of love over loneliness.
- Young people love beauties created by God and cultivated by human beings.
Through pilgrimages to holy places and the reading of the life of the saints, the joy of seeing the beauties of the ecclesiastical art and of the life of the saints is cultivated in the soul of the young people.
The youth camps have as their main purpose the cultivation of the beauty of communication and of communion among young people at parish, deanery, eparchial or metropolitan levels, at national and international levels, through common prayer and singing, through common thought, through common action, through friendship and joy.
Cultural and social-philanthropic or charitable activities are an opportunity to cultivate in the soul of children and young people the beauty of generous love or the beauty of generosity towards the underprivileged, towards orphan children, the sick, the elderly, the lonely and the sad people, the bereaved and helpless families.
All these activities show us that however the greatest beauty is the kindness of the God loving soul and of the fellows, in family, in church, in school, in society and in the whole world.
In this regard, our Church encourages young people to become the hands of Christ’s love for human beings, that is, to initiate spiritual and social projects and programs that meet the concrete needs of local communities.
It is evident that many young volunteers receive joy from the joy they bring to those whom they help understand or feel that they are loved for their human dignity, created in the image of God and called to communion with Him and with fellow human beings. Young people are eager to live in communion of love, to love and be loved, in family and in society, but also to cultivate an ideal, to give a meaning to their present and future lives, by accumulating new knowledge and through creativity. Thus, they represent not only the future of the Church and society, but also their dynamic and renewing present.
The presence of young people in the liturgical, social, cultural, missionary activities of the Church confirms the truth that young people are a blessing to family, Church and society.
Dear young people,
Through faith, hope and love you become a Chalice of joy, but also apostles or missionaries of the Gospel of our Lord Jesus Christ, when you cultivate sincere love in family, in friendship, in parish, in eparchy, in society and in all national and international Orthodox meetings, to the joy of the whole of Orthodoxy and the communion between the peoples of the world.
In conclusion, we congratulate His Eminence Irineu, Metropolitan of Oltenia, and all those who have contributed in organising this International Meeting of Young Orthodox in Craiova.
We pray God to bless you all, to use the time of your stay in Craiova as a time for cultivating faith, hope and the love of cultivating dialogue, friendship and Christian Orthodox unity, to the glory of the Most Holy Trinity, the wellbeing of the Church and the joy of you all!
† Daniel
Patriarch of the Romanian Orthodox Church
[1] Archdeacon Adrian-Sorin MIHALACHE, You are what you live. Some recent data from neurosciences and spiritual experiences of the Philokalia, 2nd edition revised and added, TRINITAS Publishing House of the Romanian Patriarchate, Bucharest, 2019, p. 371.
Photography courtesy of: Basilica.ro / Raluca Ene
Patriarhul Daniel la ITO: Tinerii sunt binecuvântare şi bucurie pentru popor
Cuvântul
rostit joi de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române, la deschiderea Întâlnirii Internaționale a Tinerilor
Ortodocși (ITO), eveniment care se desfășoară în perioada 5-8 septembrie
2019 la Craiova:
Deoarece tinerețea este, în lumea aceasta trecătoare, simbol al frumuseții vieții veșnice netrecătoare, Dumnezeu a sădit în oameni, încă de la această vârstă fragedă, dorul căutării de ideal, de iubire sfântă şi de viață eternă, precum vedem în viața tânărului bogat din Evanghelie, care a constatat că fericirea deplină nu este dată de bunuri materiale trecătoare, ci de iubirea veșnică a lui Dumnezeu (cf. Marcu 10, 17-21; Luca 18, 18).
Într-o lume secularizată şi aflată în permanentă schimbare, tinerii au nevoie să simtă iubirea darnică a lui Dumnezeu şi a Bisericii pentru ei.
Astfel, Biserica este chemată mereu la înnoire şi prin noile generaţii de tineri, pentru că Iisus Hristos, Cel ce „ieri şi azi şi în veci, este Acelaşi” (Evrei 13, 8) vrea ca ea să dea mărturie despre El în toate timpurile.
Iar înnoirea vieţii spirituale a Bisericii se realizează şi prin tinerii care cultivă mereu cele trei mari virtuți creştine: credința, nădejdea și dragostea.
În Epistola sa către Evrei, Sfântul Apostol Pavel defineşte credinţa astfel: „credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor nevăzute” (Evrei 11, 1). Cu alte cuvinte, credinţa este arvuna realităţilor nădăjduite şi confirmarea realităţilor nevăzute. Acelaşi Apostol ne învaţă că toate „cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice” (2 Corinteni 4, 18). În acest sens, credinţa este o cunoaştere spirituală, dincolo de cunoaşterea prin simţuri.
Credinţa este capacitatea spirituală a omului de a vedea cu ochii sufletului şi de a simţi cu inima prezenţa lui Dumnezeu în creaţie şi lucrarea Sa în viaţa oamenilor.
Prin urmare, credinţa nu este doar o convingere intelectuală că Dumnezeu există undeva în ceruri, ci credinţa este începutul unei noi relaţii sau legături a omului credincios cu Dumnezeu Creatorul şi Mântuitorul lumii. Sfântul Apostol Pavel ne spune că prin credință înţelegem că Dumnezeu a făcut cerul şi pământul (cf. Evrei 11, 3); prin credință Avraam a plecat din țara sa natală spre o țară necunoscută, făgăduită lui de Dumnezeu (cf. Evrei 11, 8); prin credinţă Moise nu se temea de urgia lui Faraon, ci stătea neclintit ca cel care „vede pe Cel nevăzut” (Evrei 11, 27).
Iar Sfântul Apostol Petru spune creştinilor: „Pe El (pe Iisus Hristos), fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită” (1 Petru 1, 8). De aceea, putem spune că viaţa creştinului este luminată de „credinţa care este lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6).
Un tânăr teolog, care a studiat de asemenea fizica, filozofia şi medicina, spune într-o carte recentă: „Prin credinţă vedem cosmosul şi lumea în care trăim ca pe o Biserică, prin credinţă îi simţim pe semenii noştri ca fraţi în Domnul, şi tot prin ea primim darurile şi bogăţiile lumii ca pe bunuri destinate jertfei. În lumina credinţei, cele neputincioase sunt vindecate, în umbra crucii lui Hristos greutăţile, suferinţele şi neajunsurile sunt umplute de lumină.
Prin harul împărtăşit prin Tainele Bisericii, credinţa în Hristos, viaţa Lui şi a Sfinţilor înnoiesc puterile înţelegătoare ale minţii fiecăruia dintre noi, dându-ne puterea să ne eliberăm de obişnuinţele înguste ale firii căzute, şi să vedem peste tot, în mediul de viaţă şi în experienţele trecute, prezente şi viitoare, purtarea de grijă a lui Dumnezeu”[1].
Biserica îi cheamă pe tineri să acorde o atenţie deosebită înnoirii vieţii spirituale, să apere inocenţa, să cultive sinceritatea, curajul, creativitatea, iubirea, adevărul şi toate valorile acestei vârste binecuvântate de Dumnezeu pentru binele societăţii.
Primul pas în cultivarea vieții spirituale este participarea tinerilor la viaţa şi misiunea parohiilor şi a altor unități bisericeşti. Prin urmare, este important pentru tineri să aparțină unei comunităţi: nu este de ajuns să ne rugăm singuri acasă, chiar dacă şi această rugăciune este necesară. De aceea, scriitorul creştin Tertulian scria în secolul al 3-lea: „Un creştin singur nu este creştin”, adică el este un creştin când se află în comuniune cu alți creştini în Biserică.
Al doilea pas în cultivarea vieţii spirituale este rugăciunea în familie. Chiar dacă nu avem o viaţă spirituală intensă, putem, adesea, să fim inspirați de alți membri ai familiei noastre sau de alte familii practicante care trăiesc profund credința lor. Acestora putem să le cerem să se roage pentru noi. Sfântul Ioan Damaschinul spunea că un cărbune se aprinde când atinge un altul care arde. Cu alte cuvinte, credinţa vie se comunică mai repede altora prin rugăciune.
Al treilea pas în cultivarea vieţii duhovniceşti este trăirea credinţei în fiecare zi, nu numai duminica. Trăim într-o civilizaţie a tehnicii şi electronicii, a informaţiilor excesive, care adesea îl stresează pe om într-atât de mult încât acesta este prea risipit şi fragmentat sufleteşte. Din acest motiv, rugăciunea ca expresie a credinţei vii este o practică binefăcătoare în lupta contra stresului, şi în special rugăciunea minţii şi a inimii, adică invocarea numelui lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”.
Specifică monahilor, această rugăciune s-a dovedit de mare folos, chiar şi pentru credincioşii mireni care doresc să se reculeagă şi să dobândească pacea interioară a sufletului. Această rugăciune este simplă şi scurtă, dar adaptată la viaţa agitată şi fragmentată a omului de azi. Ea poate să readucă spiritul în starea de priveghere şi iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni. În această privință, Sfântul Isaac Sirul spune că iubirea curată se naşte din rugăciune.
Slujbele religioase la care participă tinerii aduc şi ele multă pace interioară şi multă bucurie. Chipurile oamenilor care participă intens la slujbele Bisericii nu mai sunt crispate, tristeţea şi stresul lasă loc luminii şi bucuriei. Aceasta este pacea lui Hristos care străluceşte din sufletele celor care se roagă profund. Rugăciunea este un dar pe care îl primim de la Dumnezeu, însă pe care trebuie să îl cultivăm, mai ales ca pregătire pentru spovedanie şi împărtăşirea euharistică.
Iar Euharistia nu reprezintă doar iertare de păcate, ci ea este şi un izvor de putere spirituală, care ne inspiră, ne dă curaj şi nu ne lasă pradă deznădejdii. Singurătatea, dificultăţile vieţii induc, în vremea de azi, un sentiment al lipsei de sens, al absurdului, al disperării care produce adesea depresie. Însă, rugăciunea şi mai ales Sfânta Euharistie ne dăruiesc puterea de a simţi, prin credinţă şi speranţă, arvuna Învierii, adică biruința iubirii asupra însingurării.
Prin pelerinajele la locurile sfinte şi citirea vieţii sfinţilor se cultivă în sufletul tinerilor bucuria de a vedea frumuseţile artei bisericeşti şi ale vieţii sfinţilor.
Taberele de tineret au ca scop principal cultivarea frumuseţii comunicării şi comuniunii dintre tineri la nivel de parohie, de protoierie, de eparhie sau mitropolie, la nivel naţional şi internaţional, prin rugăciune şi cântare comună, prin gândire comună, prin acţiune comună, prin prietenie şi bucurie.
Activităţile culturale şi social-filantropice sau caritabile sunt un prilej de a cultiva în sufletul copiilor şi tinerilor frumuseţea iubirii darnice sau frumuseţea generozităţii faţă de persoanele defavorizate, faţă de copii orfani, faţă de bolnavi, faţă de bătrâni, faţă de persoanele însingurate şi întristate, faţă de familiile îndoliate şi neajutorate.
Toate aceste activităţi ne arată însă că frumuseţea cea mai mare este bunătatea sufletului iubitor de Dumnezeu şi de semeni, în familie, în biserică, în şcoală, în societate şi în lumea întreagă.
În această privință, Biserica noastră încurajează tinerii să devină mâinile iubirii lui Hristos pentru oameni, adică să inițieze proiecte şi programe spirituale şi sociale care să vină în întâmpinarea nevoilor concrete ale comunităţilor locale.
Se constată că mulți tineri voluntari primesc bucurie din bucuria pe care ei înșiși o aduc celor pe care îi ajută să înţeleagă sau să simtă că sunt iubiţi pentru demnitatea lor de om, creat după chipul lui Dumnezeu şi chemat la comuniunea de iubire cu El şi cu semenii.
Tinerii sunt dornici să trăiască în comuniune de iubire, să iubească şi să fie iubiţi, în familie şi în societate, dar să şi cultive un ideal, să dea un sens vieţii lor prezente şi viitoare, prin acumulare de cunoştinţe noi şi prin creativitate. Astfel, ei reprezintă nu doar viitorul Bisericii şi al societăţii, ci şi prezentul lor dinamic şi înnoitor.
Prezenţa tinerilor în activităţile liturgice, sociale, culturale, misionare ale Bisericii confirmă adevărul că tinerii sunt binecuvântare pentru familie, Biserică şi societate.
Dragi tineri,
Prin credinţă, speranţă şi iubire voi deveniţi un Potir al bucuriei, dar şi apostoli sau misionari ai Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, când cultivaţi iubirea sinceră în familie, în prietenie, în parohie, în eparhie, în societate şi în toate întrunirile ortodoxe naţionale şi internaționale, spre bucuria Ortodoxiei întregi şi comuniunea între popoarele lumii.
În încheiere, felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, şi pe toţi cei care s-au ostenit în organizarea acestei Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocşi la Craiova.
Ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi, să folosiţi timpul şederii voastre la Craiova ca fiind un timp de cultivare a credinţei, a speranţei şi a iubirii de cultivare a dialogului, a prieteniei şi a unităţii creştine ortodoxe, spre slava Preasfintei Treimi, binele Bisericii şi bucuria voastră a tuturor!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Note:
[1] Arhidiacon Adrian-Sorin MIHALACHE, Eşti ceea ce trăieşti. Câteva date recente din neuroştiinţe şi experienţele duhovnicești ale Filocaliei, Ediția a II-a revizuită şi adăugită, Editura TRINITAS a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2019, p. 371.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Tinerii sunt binecuvântare şi bucurie pentru popor
Cu multă bucurie duhovnicească vă adresăm un cuvânt de binecuvântare, vouă, tinerilor participanți la Craiova, la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), organizată anul acesta de Arhiepiscopia Craiovei.Deoarece tinerețea este, în lumea aceasta trecătoare, simbol al frumuseții vieții veșnice netrecătoare, Dumnezeu a sădit în oameni, încă de la această vârstă fragedă, dorul căutării de ideal, de iubire sfântă şi de viață eternă, precum vedem în viața tânărului bogat din Evanghelie, care a constatat că fericirea deplină nu este dată de bunuri materiale trecătoare, ci de iubirea veșnică a lui Dumnezeu (cf. Marcu 10, 17-21; Luca 18, 18).
- Iisus Hristos iubește copiii şi tinerii.
Într-o lume secularizată şi aflată în permanentă schimbare, tinerii au nevoie să simtă iubirea darnică a lui Dumnezeu şi a Bisericii pentru ei.
Astfel, Biserica este chemată mereu la înnoire şi prin noile generaţii de tineri, pentru că Iisus Hristos, Cel ce „ieri şi azi şi în veci, este Acelaşi” (Evrei 13, 8) vrea ca ea să dea mărturie despre El în toate timpurile.
Iar înnoirea vieţii spirituale a Bisericii se realizează şi prin tinerii care cultivă mereu cele trei mari virtuți creştine: credința, nădejdea și dragostea.
- Credinţa în Dumnezeu, nădejdea şi dragostea constituie trăsăturile fundamentale ale vieţii creștinului.
În Epistola sa către Evrei, Sfântul Apostol Pavel defineşte credinţa astfel: „credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor nevăzute” (Evrei 11, 1). Cu alte cuvinte, credinţa este arvuna realităţilor nădăjduite şi confirmarea realităţilor nevăzute. Acelaşi Apostol ne învaţă că toate „cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice” (2 Corinteni 4, 18). În acest sens, credinţa este o cunoaştere spirituală, dincolo de cunoaşterea prin simţuri.
Credinţa este capacitatea spirituală a omului de a vedea cu ochii sufletului şi de a simţi cu inima prezenţa lui Dumnezeu în creaţie şi lucrarea Sa în viaţa oamenilor.
Prin urmare, credinţa nu este doar o convingere intelectuală că Dumnezeu există undeva în ceruri, ci credinţa este începutul unei noi relaţii sau legături a omului credincios cu Dumnezeu Creatorul şi Mântuitorul lumii. Sfântul Apostol Pavel ne spune că prin credință înţelegem că Dumnezeu a făcut cerul şi pământul (cf. Evrei 11, 3); prin credință Avraam a plecat din țara sa natală spre o țară necunoscută, făgăduită lui de Dumnezeu (cf. Evrei 11, 8); prin credinţă Moise nu se temea de urgia lui Faraon, ci stătea neclintit ca cel care „vede pe Cel nevăzut” (Evrei 11, 27).
Iar Sfântul Apostol Petru spune creştinilor: „Pe El (pe Iisus Hristos), fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită” (1 Petru 1, 8). De aceea, putem spune că viaţa creştinului este luminată de „credinţa care este lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6).
Un tânăr teolog, care a studiat de asemenea fizica, filozofia şi medicina, spune într-o carte recentă: „Prin credinţă vedem cosmosul şi lumea în care trăim ca pe o Biserică, prin credinţă îi simţim pe semenii noştri ca fraţi în Domnul, şi tot prin ea primim darurile şi bogăţiile lumii ca pe bunuri destinate jertfei. În lumina credinţei, cele neputincioase sunt vindecate, în umbra crucii lui Hristos greutăţile, suferinţele şi neajunsurile sunt umplute de lumină.
Prin harul împărtăşit prin Tainele Bisericii, credinţa în Hristos, viaţa Lui şi a Sfinţilor înnoiesc puterile înţelegătoare ale minţii fiecăruia dintre noi, dându-ne puterea să ne eliberăm de obişnuinţele înguste ale firii căzute, şi să vedem peste tot, în mediul de viaţă şi în experienţele trecute, prezente şi viitoare, purtarea de grijă a lui Dumnezeu”[1].
- Speranţa sau nădejdea creştină creşte şi aduce roade prin conlucrarea omului cu Dumnezeu.
Biserica îi cheamă pe tineri să acorde o atenţie deosebită înnoirii vieţii spirituale, să apere inocenţa, să cultive sinceritatea, curajul, creativitatea, iubirea, adevărul şi toate valorile acestei vârste binecuvântate de Dumnezeu pentru binele societăţii.
Primul pas în cultivarea vieții spirituale este participarea tinerilor la viaţa şi misiunea parohiilor şi a altor unități bisericeşti. Prin urmare, este important pentru tineri să aparțină unei comunităţi: nu este de ajuns să ne rugăm singuri acasă, chiar dacă şi această rugăciune este necesară. De aceea, scriitorul creştin Tertulian scria în secolul al 3-lea: „Un creştin singur nu este creştin”, adică el este un creştin când se află în comuniune cu alți creştini în Biserică.
Al doilea pas în cultivarea vieţii spirituale este rugăciunea în familie. Chiar dacă nu avem o viaţă spirituală intensă, putem, adesea, să fim inspirați de alți membri ai familiei noastre sau de alte familii practicante care trăiesc profund credința lor. Acestora putem să le cerem să se roage pentru noi. Sfântul Ioan Damaschinul spunea că un cărbune se aprinde când atinge un altul care arde. Cu alte cuvinte, credinţa vie se comunică mai repede altora prin rugăciune.
Al treilea pas în cultivarea vieţii duhovniceşti este trăirea credinţei în fiecare zi, nu numai duminica. Trăim într-o civilizaţie a tehnicii şi electronicii, a informaţiilor excesive, care adesea îl stresează pe om într-atât de mult încât acesta este prea risipit şi fragmentat sufleteşte. Din acest motiv, rugăciunea ca expresie a credinţei vii este o practică binefăcătoare în lupta contra stresului, şi în special rugăciunea minţii şi a inimii, adică invocarea numelui lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”.
Specifică monahilor, această rugăciune s-a dovedit de mare folos, chiar şi pentru credincioşii mireni care doresc să se reculeagă şi să dobândească pacea interioară a sufletului. Această rugăciune este simplă şi scurtă, dar adaptată la viaţa agitată şi fragmentată a omului de azi. Ea poate să readucă spiritul în starea de priveghere şi iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni. În această privință, Sfântul Isaac Sirul spune că iubirea curată se naşte din rugăciune.
Slujbele religioase la care participă tinerii aduc şi ele multă pace interioară şi multă bucurie. Chipurile oamenilor care participă intens la slujbele Bisericii nu mai sunt crispate, tristeţea şi stresul lasă loc luminii şi bucuriei. Aceasta este pacea lui Hristos care străluceşte din sufletele celor care se roagă profund. Rugăciunea este un dar pe care îl primim de la Dumnezeu, însă pe care trebuie să îl cultivăm, mai ales ca pregătire pentru spovedanie şi împărtăşirea euharistică.
Iar Euharistia nu reprezintă doar iertare de păcate, ci ea este şi un izvor de putere spirituală, care ne inspiră, ne dă curaj şi nu ne lasă pradă deznădejdii. Singurătatea, dificultăţile vieţii induc, în vremea de azi, un sentiment al lipsei de sens, al absurdului, al disperării care produce adesea depresie. Însă, rugăciunea şi mai ales Sfânta Euharistie ne dăruiesc puterea de a simţi, prin credinţă şi speranţă, arvuna Învierii, adică biruința iubirii asupra însingurării.
- Tinerii iubesc frumuseţile create de Dumnezeu şi cultivate de oameni.
Prin pelerinajele la locurile sfinte şi citirea vieţii sfinţilor se cultivă în sufletul tinerilor bucuria de a vedea frumuseţile artei bisericeşti şi ale vieţii sfinţilor.
Taberele de tineret au ca scop principal cultivarea frumuseţii comunicării şi comuniunii dintre tineri la nivel de parohie, de protoierie, de eparhie sau mitropolie, la nivel naţional şi internaţional, prin rugăciune şi cântare comună, prin gândire comună, prin acţiune comună, prin prietenie şi bucurie.
Activităţile culturale şi social-filantropice sau caritabile sunt un prilej de a cultiva în sufletul copiilor şi tinerilor frumuseţea iubirii darnice sau frumuseţea generozităţii faţă de persoanele defavorizate, faţă de copii orfani, faţă de bolnavi, faţă de bătrâni, faţă de persoanele însingurate şi întristate, faţă de familiile îndoliate şi neajutorate.
Toate aceste activităţi ne arată însă că frumuseţea cea mai mare este bunătatea sufletului iubitor de Dumnezeu şi de semeni, în familie, în biserică, în şcoală, în societate şi în lumea întreagă.
În această privință, Biserica noastră încurajează tinerii să devină mâinile iubirii lui Hristos pentru oameni, adică să inițieze proiecte şi programe spirituale şi sociale care să vină în întâmpinarea nevoilor concrete ale comunităţilor locale.
Se constată că mulți tineri voluntari primesc bucurie din bucuria pe care ei înșiși o aduc celor pe care îi ajută să înţeleagă sau să simtă că sunt iubiţi pentru demnitatea lor de om, creat după chipul lui Dumnezeu şi chemat la comuniunea de iubire cu El şi cu semenii.
Tinerii sunt dornici să trăiască în comuniune de iubire, să iubească şi să fie iubiţi, în familie şi în societate, dar să şi cultive un ideal, să dea un sens vieţii lor prezente şi viitoare, prin acumulare de cunoştinţe noi şi prin creativitate. Astfel, ei reprezintă nu doar viitorul Bisericii şi al societăţii, ci şi prezentul lor dinamic şi înnoitor.
Prezenţa tinerilor în activităţile liturgice, sociale, culturale, misionare ale Bisericii confirmă adevărul că tinerii sunt binecuvântare pentru familie, Biserică şi societate.
Dragi tineri,
Prin credinţă, speranţă şi iubire voi deveniţi un Potir al bucuriei, dar şi apostoli sau misionari ai Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, când cultivaţi iubirea sinceră în familie, în prietenie, în parohie, în eparhie, în societate şi în toate întrunirile ortodoxe naţionale şi internaționale, spre bucuria Ortodoxiei întregi şi comuniunea între popoarele lumii.
În încheiere, felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, şi pe toţi cei care s-au ostenit în organizarea acestei Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocşi la Craiova.
Ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi, să folosiţi timpul şederii voastre la Craiova ca fiind un timp de cultivare a credinţei, a speranţei şi a iubirii de cultivare a dialogului, a prieteniei şi a unităţii creştine ortodoxe, spre slava Preasfintei Treimi, binele Bisericii şi bucuria voastră a tuturor!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Note:
[1] Arhidiacon Adrian-Sorin MIHALACHE, Eşti ceea ce trăieşti. Câteva date recente din neuroştiinţe şi experienţele duhovnicești ale Filocaliei, Ediția a II-a revizuită şi adăugită, Editura TRINITAS a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2019, p. 371.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
